M-ai pierdut. Nu te mai vreau. M-ai pierdut pentru că…
…ești crud. Asta e diferit de a fi rău. Toți oamenii au răutate în ei. Și eu sunt rea, dar răutatea nu-i cu intenție. Răutatea există în noi pentru a face posibil binele. Avem libertatea de a alege între bine și rău. De multe ori, de prea multe ori ne pierdem libertatea și ne alege răul pe noi, facem rău fără să ne dăm seama– acolo nu-i alegere, nu-i libertate. Nu e frumos dar pot să înțeleg, pot să accept. Când faci de bună voie răul, când îți faci planuri să faci rău,când ăsta îți este scopul, să aduci lacrimi și durere, atunci răul se numește cruzime.
…atunci când ești orbit de furie trimiți la dracu pe oricine, chiar și pe cei mai dragi. Furia ta care o îndrepți spre ceilalți sau spre tine nu e deloc ok.
…nu ești capabil să primești și nu oferi nimic. Viața ar fi mai simplă dacă fiecare om s-ar concentra numai și numai pe a oferi, TOT, pe sine, fără limite. Abia atunci ar exista iubirea. Tu ești departe de asta, tu ești blocat în a cere TOT de la viață, fără să oferi nimic din tine. Oferă-te, arde-te pe tine pe rug, oferă tot, fără să aștepți nimic în schimb. De-abia din punctul ăla începe drumul.
…nu știi să taci și să asculți. Doar atât.
…nu îți accepți greșeala pentru că ți-e orgoliul prea mare. Când simți că ai greșit te înfurii, ataci, urli și vorbești urât. Ce este chiar grav e că te consideri îndreptățit să-i faci pe ceilalți să se simtă vinovați pentru greșelile tale.
Când altcineva, eu, greșește față de tine, nu te mulțumești cu a arăta înspre greșeală cu scopul de a o îndrepta, pentru ca apoi să ierți. Nu. Tu te răzbuni făcând aceeași greșeală. Pe tine te-a durut, deci știi că lucrul acela provoacă suferință și-l faci, alegi să-l faci, conștient, calculat.
…nu ierți. Asta e legată de ne-acceptarea greșelii. Nu ierți. Tu nu te poți ierta pe tine, ești incapabil. Îți simți greșeala și în loc să te ierți, te lași pradă furiei și începi să-i judeci pe ceilalți și să le găsești defecte. Nimeni nu e perfect, nici măcar tu. Când o să reușești să te ierți pe tine o să se topească toată furia și revolta și vei vedea că ceilalți, că eu, chiar dacă am greșit nu sunt răi. Când privești lumea prin filtrul răutății tale, vezi totul rău.
…confunzi liniștea cu non-acțiunea. Un om care deține liniștea o are înăuntrul lui. El poate sta în mijlocul războiului și să aibă liniște în minte și în suflet. Nu lipsa acțiunii este liniște, retragerea într-un cub mat și izolat fonic care să te ferească de orice interacțiune, nemișcarea ta, lipsa de acțiune nu te scutește de gălăgia din capul tău, de lupta din sufletul tău. Nu cei din jur te tulbură, ci tu, chiar tu ești tulburat. Ca să te limpezești ar trebui să curgi, curgerea e mișcare. Bălțile sunt întotdeauna tulburi, doar apa curgătoare are limpezime. Și chiar și ea se tulbură când plouă, dar își continuă curgerea, își acordă timp și se limpezește din nou. O baltă care stă, își acordă tot timpul din lume dar n-are decât două variante: fie se împute, fie se evaporă. Limpede nu va fi niciodată.
…nu evoluezi. Orgoliul ți-e atât de mare încât te limitezi în cuvinte, totul rămâne la nivel de cuvinte. Nu sunt nimic, n-au nicio valoare. Libertate, iubire, spiritualitate…o înșiruire de semne care denumesc ceva. Ceva-ul ăla capătă valoare când e trăit. Doar rostirea nu este suficientă. Iar tu nu vrei să trăiești, tot din orgoliu.
Visul meu este frumos și se numește Vrăjitor. Vrăjitorul mi-a daruit lumea asta, cel mai de preț lucru, mi-a dat simțirea înapoi. Rămân cu visul meu, pe tine nu te vreau.
Totul e bine atunci când se termină cu bine, iar acum e bine pentru că eu nu te mai vreau iar tu îți doreai să nu te mai vreau !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu