Ieri 3 luni, azi despartire..

“Nu-mi mai scrie, nu ma mai suna, intre noi totul s-a terminat.”

Asta a fost mesajul pe care l-am primit de la el, omul cu care m-am iubit 3 luni. Am inghetat cand am citit aceste cuvinte reci. Omul care saruta pamantul pe unde paseam, el m-a parasit printr-un mesaj? Ce s-a intamplat cu iubirea noastra? A fost stearsa din memoria Universului? Ce l-a facut sa se dezlege de mine?

Cum se pot rupe puternicele legaturi ale inimii intr-o zi? Cand l-am pierdut? Undeva pe drumul nostru, el s-a oprit si eu n-am observat, altfel nu-mi explic aceasta ruptura. Iubire, de ce m-ai lasat singura? Imi caut cuvintele. Tac. Vreau sa inteleg ce simt, ce vreau.

Lacrimi,tristete, melodii triste si o perna udata de lacrimi. Asa am adormit. M-am trezit la viata.

Am recitit textul pana mi-a ramas intiparit pe retina, “nu-mi mai scrie, nu ma mai suna, intre noi totul s-a terminat.” E adevarat. N-am visat. Mi-am facut curaj si l-am sunat. Nu mi-a raspuns.. Am inteles si am asteptat...

Munca si iar munca..

Daca o sa petrec o viata intreaga singura, pentru ca te-am iubit pe tine... atunci asa sa fie!

Am ceva, imi lipseste altceva. E corect, asa trebuie viata sa functioneze. Fac ceva bine, apoi ceva rau, platesc diferenta. Pacatul meu cel mai mare este cel pentru care tot o sa platesc diferente, indiferent de binele pe care il fac. Sunt impacata cu situatia de a alege gresit intr-un moment de nebunie pura si de a plati toata viata in contul asta. As vrea sa platesc si partea ta de pacat. Daca e cineva acolo care tine contabilitatea, sa treaca in dreptul numelui meu datoria. O sa lupt o viata sa o platesc. Sau macar sa o micsorez.

Doare sa te uiti in oglinda si sa stii exact care sunt firele alea de par pe care ti le-a atins ultima data. Sa vezi exact locsorul ala de pe frunte unde ti-a lasat ultimul sarut. Sa ii vezi urma mainii in palma ta, asa cum te-a strans ultima data. Sa vezi o particica din buza de sus inca rosie de la ultimul lui sarut. Doare. Mai ales, cand nimeni altcineva nu le mai vede. Sa tragi aer in piept si sa spui „asa a fost sa fie!”. Si chiar sa crezi ca asa a fost sa fie. 

Ma vei recunoaste foarte usor... eu voi fi cea care are sufletul gol.    imi doresc  si sper sa nu fi fost tu, unica mea sansa de a fi fericita. 

De fapt, n-am mai simtit de un an de zile. Nu mai simt de un an de zile. Parca cineva mi-a oprit inima. As vrea sa cred ca mi-a pus-o in stand by, as vrea sa cred ca ea mai asteapta totusi ceva. As vrea sa cred ca nu mi-am amanetat sufletul.

M-am saturat de dragoste. Si de oameni idioti care cred ca iubesc. Si de aceia care cred ca eu nu o fac.
Iar cand spun ca m-am „saturat”, inseamna ca mi-a ajuns sa mai astept. Nu ca am avut prea mult dragoste si n-am avut ce face cu ea.

Stii ce inseamna DUREREA?! Crezi ca ai simtit-o?

Ati vazut parintii cum isi apara odraslele chiar si atunci cand fac nefacute?! Asa imi apar si eu sentimentele. Sunt ale mele, le apar pana o sa ma separe de lumea asta 7 metri de tarana. Ca la final voi fi in Rai sau in Iad...nu este problema nimanui!

Numele meu nu incepe cu lacrimile pe care le-am varsat si nu se termina cu dragostea interzisa.

Nu voiam ca mintea mea bolnava, care inca mai are o parte in carantina, sa te caute peste tot.

Si ma intrebi acum, asa cum m-ai intrebat mereu : ,, Tu ce faci? '' 

 

Ti-am auzit vocea si mi-am dat seama ca nu mi-ai fost niciodata iubit sau prienten. Mi-ai fost intotdeauna cel mai feroce dusman. Mi-am pierdut timpul,fericirea,zambetul,sufletul pentru...o voce. Pentru un sentiment de caldura, pentru un ''Te iubesc ! ''  

 De fapt nu mi le-am pierdut pe asta... Mi le-am pierdut pentru nimic. Pentru o afectiune trecatoare..

 Si ma intreb daca as face la fel. Probabil ca da. Ce sens are sa mint si sa spun ca altadata as fi mai desteapta , ca altadata as fi mai calculata. Ca altadata nu te-as fi iubit. Cand stim cu totii ca as fi sclava ta din nou si din nou si din nou. Dar nu si acum. Altadata.

 M-ai intrebat cum ma vad peste 5 ani si din ce unghi o sa ma privesti tu.  Sper ca nu o sa ma mai privesti. Sau ca macar eu n-o sa mai stiu ca o mai faci sau ca n-o sa imi mai pese.

Cat de mult o sa iti iubesti sotul? Sper ca mai mult decat o sa imi iubesc proprii copii. Daca este posibil. De ce? Ca doar asa o sa il iubesc mai mult decat te-am iubit pe tine.

Cui i-ai spus despre mine? Nimanui. Si apoi le-am spus tuturor. Cum? Ca sunt singura. Nu inteleg?! Le-am spus ca exista cineva atunci cand au vazut ca nu e nimeni langa mine. Niciodata. De ce? Pentru ca cea mai mare calitate a mea este si cel mai mare defect. Loialitatea? Fidelitatea, da. Ti-am fost fidela. O proasta, cea mai mare proasta.

Ti-ai imaginat vreodata viata cu mine? In vazul lumii? Nu.  Serios. Nu. Niciodata. De ce ? Pentru ca nu exista niciun univers in care sa fi fost posibila o forma de viata in vazul lumii pentru noi doi. Dar daca..?  Nu, fara niciun ‚ ''dar daca”. Nu exista pur si simplu. Urmatoarea intrebare.

Cand m-ai iubit cel mai tare? Te-am iubit mereu constant. Enorm si constant. Bine, atunci momentul preferat cu  mine ? Vorbeai la telefon si m-am ghemuit in bratele tale. Am stat acolo o viata de om. Da, imi amintesc. Cu cine vorbeam, mai stii ? Nici nu stiam cine erai. Atunci ti-am zis prima data „iubirea mea”. A da... Mi-ai spus asta intr-o seara.  Cel mai memorabil sarut? Mi-ai sarutat de colindat.. in public..

De cate ori m-ai sunat in toti anii astia? De multe ori. De ce? Nu stiu. Cate mesaje mi-ai dat? Cu mesaje cu tot ? Mii.  La cate ti-am raspuns? Sute, probabil. De cate ori te-am sunat ? De mii de ori. Tie iti e mai usor sa imi auzi vocea. Mie nu imi place sa iti aud vocea decat daca esti langa mine. Daca erai.

M-ai ranit vreodata ? Da. In mod deliberat? Da. Eram constienta. Cand? As fi vrut  o data si mi-am suflecat maneca de la camasa si ti-am aratat ca aveam pielea zbarlita toata pe mine. Ti-am zis „asa arata durerea, ai simtit vreodata asa ceva?”. Apoi am regretat. Am vazut in ochii tai oceane de furie. Niciodata n-ai vrut sa ma ranesti. Desi o faceai constant si negresit.

Ai fost fericita vreodata? Cu mine? Toti nebunii sunt fericiti. Eu de ce n-as fi fost?! Te-ai simtit iubita? Da. O data. Cum doar o data?! O data m-am si simtit. In rest stiam ca sunt. 

Daca ai putea, cui i-ai spune despre mine? Nimanui. Si ii pot spune despre tine. Da, ti-am zis ca iti poti alege 3 persoane carora sa le povestesti despre mine. Nu, multumesc. N-ai mai fi secretul meu. Te-as imparti. Din nou.

M-ai iubit? Am spus ca iti raspund la intrebari la care nu ti-am raspuns vreodata pana acum. Asta ai stiut intotdeauna. Ma mai iubesti? Nu stiu.  Ai schimba ceva? Nu inteleg intrebarea. Ai face ceva altfel? Probabil ca nu. Sau da, dar as minti.

Ce iti doresti cel mai mult? Liniste. Si doua perne sifonate. De ce inca nu ai iubit? Ca il compar cu tine. Si de unde stii ca n-am?! Pentru ca esti fidela. Daca ai avea iubit, nici macar nu ti-ai mai aminti toate lucrurile astea. Da. Probabil.

Nu mai am intrebari. E randul tau. Intreaba-ma orice vrei.

Pot sa plec?

Fara raspuns..

Poate ca atat mi-am dorit , poate ca nu a fost prea mult , poate ca nu a fost atat de important ...pentru tine , dar pentru mine orice mica atentie , orice mica vorba dulce , ar fi contat enorm pentru  mine . Nu ai inteles niciodata cat de mult ar fi contat un cuvant frumos , o alinare sincera , o privire reala . Nu , tu ai preferat intotdeauna sa te ascunzi intr-o carapace , sa ma lasi pe mine sa deduc ce se petrece cu persoana ta . Nu asa se face ...nu asa te pot ajuta , din contra te inchizi in gandurile tale si pe mine ma lasi sa ghicesc imposibilul . Nu ghicesc in stele , sunt om si simt . simt ca ma doare de fiecare data cand faci totul de capul tau si pe mine ma lasi deoparte , dar tie nu iti pasa . Am uneori impresia ca o faci intentionat , ca iti place sa ma vezi cum ma doare , dar nu te pot inteleg . Ti-am dedicat tot timpul meu , toata atentia mea , tot ce am avut mai bun ti l-am daruit tie cu toata dragostea posibila . Tu nu stii ...si o bucatica nesemnificativa de ciocolata ti-o aduceam tie , fara sa-mi pastrez mie nimic . Oriunde , oricand si cu oricine , m-am gandit mai intai la tine si mai apoi la mine sau la ceilalti . Dar pentru tine nu a contat catusi de putin , dar eu te iubeam , te iubeam nebuneste cu tot cu defecte si rautati . Am fost intotdeauna a ta  , si DA ma uitam si dupa altii , dar intotdeauna am avut in gand ca tu esti mai bun ca toti , chiar daca acum stiu ca m-am mintit singura . In felul tau , asa rece si nehotarat...te-am iubit si ai contat mai mult decat multi altii la un loc . As minti daca as spune ca nu continuam sa tin la persoana ta mai mult decat am crezut vreodata ca poate sa imi pese de cineva  , dar intotdeauna ai avut impresia ca imi bat joc . Nu , nu imi bat joc ...doar ca vezi tu ...uneori , reactiile tale m-au durut si pe termen lung m-au afectat enorm . Nu au ramas vindecate si uitate , sunt inca vii intiparite in mintea mea . Si nu , nu e vorba de trecut sau amintiri , e vorba de rani ce nu s-au inchis nici pana in prezent , pentru ca nu ai stiut cum sa imi explici , nu ai stiut sa ma ajuti sa trec peste . Ai avut la suprafata doar o nepasare cumplita ce m-a impins spre multe nopti nedormite doar cu pleoapele intredeschise sau cu privirea plansa si indurerata . Nu ai avut putin respect.. Aruncai cu vorbe grele si ascutite ...sau cel putin , sa fi fost acolo langa mine , nu aveam nevoie de vorbe neaparat , doar sa stiu ca ma intelegi si ca esti langa mine , dar nicioadata nu ai fost aproape de mine , doar te-ai prefacut ca ma intelegi cand de fapt nici nu stiai ce  e in sufletul meu ...si atat as fi vrut , nimic mai mult , dar iata ca uneori cand incerc sa iti fac pe plac tu te arunci intr-un val de nepasare pe care nu il recunosc .... 

 Ai uitat ca ti-am fost aproape asa cum am putut ? Ai uitat ca sunt fata care te-a iubit si ca nu uit ? Ai uitat cand ti-am intins inima si ti-am spui : ''Ai grija de ea !''  , desi imi venea atat de greu sa o intind spre tine ? Mai sti ca era imposibila relatia noastra? Ca nu ne era permis...!? Ai uitat cand parintii nostri nu ne lasau sa ne vedem asa des doar pentru ca stiau ca distanta ne va desparti? Ai uitat cand asteptam cu orele fara sa fac nimic doar ca sa primesc un sms de la tine? 
   Da , evident , ai uitat . Esti baiat , si ce iubesti , ranesti ! Automat , ma simt o papusa manevrata de tine . Poate ca nu vreau sa te pierd doar din atat , si sunt obligata sa suport tot ce imi faci . Ma pierzi atat de usor in cuvinte atat de veninoase si taioase . Nu am un raspuns pentru comportamentul tau , sau poate pentru durerea care mi-ai provocato , dar o sa iti dai seama pe parcurs ca acest comportament dur fata de mine , te va costa scump . iar atunci va fi prea tarziu sa te mai pot ierta... 

Te urasc pentru atingerea ta , odata calda .
Te urasc pentru fiecare vorba care mi-ai spus`o !
Te urasc pentru ca m-ai facut sa am incredere in tine .
Te urasc pentru ca m-ai minti la orice pas ...
Te urasc pentru ca mi-ai iesit in cale , te urasc pentru ca ai crezut ca ma poti schimba .
 Te urasc pentru ca am ajuns sa te cunosc cu adevarat .
 Te urasc pentru ca nu mai am mintea limpede ca inainte .
 Te urasc pentru ca ai vrut sa ma faci altceva decat eram eu .
 Stiu despre ce vorbesc in sfarsit !

Sunt fel de fel de povesti de dragoste. Unele dintre ele, fara sfarsit, iar altele cu un mare punct pus pe ultima pagina, din ultima zi. Dar, mai sunt acele povesti, ramase cu ultima pagina nescrisa, nici punct, nici virgula..nimic. Sunt povesti de dragoste neterminate, sentimente puse in repaus, lacrimi ascunse in suflet. Este acel tip de poveste asematoare unui cantec caruia ii poti da replay oricand. Suntem toti plini de cantece, de versuri de dragoste, ne este tuturor teama de tot ce este mai puternic decat noi, decat dorinta si ratiunea noastra. Si de regula, ceea ce se opune ratiunii este inima, iar dragostea, pasiunea, atractia, sunt lucruri in fata carora uneori nu putem rezista. Nu exista explicatii, pur si simplu se intampla. Asa a fost mereu cu noi doi. O poveste mereu neincheiata, o urma lasata mereu, cand plecam, tu pe drumul tau, eu pe al meu. Mereu plecam, mereu ne revedeam. Ceva ma readucea langa tine, cu gandul, cu sufletul. Erau adieri de vant care imi mangaiau chipul ce semanau cu atingerea ta, erau stele care straluceau precum ochii tai, erau cantece si versuri care ma aduceau la prima pagina a povestii noastre. Sa scap de amintirea ta, sa pun punct si sa nu mai simt nimic…tot ce trebuia facut, nu era niciodata facut! Mi se inmuiau degetele, imi tremura inima, nu reuseam niciodata sa pun punct. Ramane mereu cate o propozitie neterminata. Tu si eu..Niciodata impreuna, dar mereu atrasi unul de celalalt. Mereu pasionali unul in preajma celuilalt, mereu irezistibili unul pentru celalalt. Si daca nu, povestile acestea pline de suspans, de nesiguranta, de pasiune si de emotii puternice nu sunt magice, atunci de ce visam cu ochii deschisi la cei care nu sunt mereu langa noi, sa ne stranga in brate? De ce ne place sa ne ocupam mintile cu cei pe care nu ii putem avea mereu? De ce atunci cand crezi ca l-ai uitat, revine in viata ta, si iti trezeste toate emotiile pe care le credeai adormite pentru totdeauna? De ce revin sentimente, chiar si dupa ani de zile? Pentru ca sunt povesti neterminate inca, pentru ca sunt inca sentimente vii, acolo, ascunse undeva in inima ta. Pentru ca unele emotii si clipe cu adevarat frumoase, nu vor disparea niciodata, indiferent daca te-a ranit el sau l-ai ranit tu, indiferent daca te-a respins el, sau l-ai respins tu. Pentru ca nu toti oameni se despart doar pentru ca nu se mai iubesc sau nu se mai doresc.

Nu te mai recunosc.. Sau nu te-am cunoscut niciodata !

M-ai pierdut. Nu te mai vreau. M-ai pierdut pentru că…

…ești crud. Asta e diferit de a fi rău. Toți oamenii au răutate în ei. Și eu sunt rea, dar răutatea nu-i cu intenție. Răutatea există în noi pentru a face posibil binele. Avem libertatea de a alege între bine și rău. De multe ori, de prea multe ori ne pierdem libertatea și ne alege răul pe noi, facem rău fără să ne dăm seama– acolo nu-i alegere, nu-i libertate. Nu e frumos dar pot să înțeleg, pot să accept. Când faci de bună voie răul, când îți faci planuri să faci rău,când ăsta îți este scopul, să aduci lacrimi și durere, atunci răul se numește cruzime.

…atunci când ești orbit de furie trimiți la dracu pe oricine, chiar și pe cei mai dragi. Furia ta care  o îndrepți spre ceilalți sau spre tine nu e deloc ok.

…nu ești capabil să primești și nu oferi nimic. Viața ar fi mai simplă dacă fiecare om s-ar concentra numai și numai pe a oferi, TOT, pe sine, fără limite. Abia atunci ar exista iubirea. Tu ești departe de asta, tu ești blocat în a cere TOT de la viață, fără să oferi nimic din tine. Oferă-te, arde-te pe tine pe rug, oferă tot, fără să aștepți nimic în schimb. De-abia din punctul ăla începe drumul.

…nu știi să taci și să asculți. Doar atât.

…nu îți accepți greșeala pentru că ți-e orgoliul prea mare. Când simți că ai greșit te înfurii, ataci, urli și vorbești urât. Ce este chiar grav e că te consideri îndreptățit să-i faci pe ceilalți să se simtă vinovați pentru greșelile tale.

Când altcineva, eu, greșește față de tine, nu te mulțumești cu a arăta înspre greșeală cu scopul de a o îndrepta, pentru ca apoi să ierți. Nu. Tu te răzbuni făcând aceeași greșeală. Pe tine te-a durut, deci știi că lucrul acela provoacă suferință și-l faci, alegi să-l faci, conștient, calculat.

…nu ierți. Asta e legată de ne-acceptarea greșelii. Nu ierți. Tu nu te poți ierta pe tine, ești incapabil. Îți simți greșeala și în loc să te ierți, te lași pradă furiei și începi să-i judeci pe ceilalți și să le găsești defecte. Nimeni nu e perfect, nici măcar tu. Când o să reușești să te ierți pe tine o să se topească toată furia și revolta și vei vedea că ceilalți, că eu, chiar dacă am greșit nu sunt răi. Când privești lumea prin filtrul răutății tale, vezi totul rău.

…confunzi liniștea cu non-acțiunea. Un om care deține liniștea o are înăuntrul lui. El poate sta în mijlocul războiului și să aibă liniște în minte și în suflet. Nu lipsa acțiunii este liniște, retragerea într-un cub mat și izolat fonic care să te ferească de orice interacțiune, nemișcarea ta, lipsa de acțiune nu te scutește de gălăgia din capul tău, de lupta din sufletul tău. Nu cei din jur te tulbură, ci tu, chiar tu ești  tulburat. Ca să te limpezești ar trebui să curgi, curgerea e mișcare. Bălțile sunt întotdeauna tulburi, doar apa curgătoare are limpezime. Și chiar și ea se tulbură când plouă, dar își continuă curgerea, își acordă timp și se limpezește din nou. O baltă care stă, își acordă tot timpul din lume dar n-are decât două variante: fie se împute, fie se evaporă. Limpede nu va fi niciodată.

…nu evoluezi. Orgoliul ți-e atât de mare încât te limitezi în cuvinte, totul rămâne la nivel de cuvinte.  Nu sunt nimic, n-au nicio valoare. Libertate, iubire, spiritualitate…o înșiruire de semne care denumesc ceva. Ceva-ul ăla capătă valoare când e trăit. Doar rostirea nu este suficientă. Iar tu nu vrei să trăiești, tot din orgoliu.

Visul meu este frumos și se numește Vrăjitor. Vrăjitorul mi-a daruit lumea asta, cel mai de preț lucru, mi-a dat simțirea înapoi. Rămân cu visul meu, pe tine nu te vreau.

Totul e bine atunci când se termină cu bine, iar acum e bine pentru că eu nu te mai vreau iar tu îți doreai să nu te mai vreau ! 

Poate o sa te intorci..candva...

Si daca m-ai intreba ce imi doresc cu adevarat nu as putea da raspuns clar. Poate l-as dori pe el, in fiecare zi, poate mi-as dori sa fiu mai puternica, poate mi-as dori sa pot pleca din anumite locuri, fara sa privesc inapoi. Poate mi-as dori sa am mai mult curaj, sa ma urc in masina si sa vin pana la tine, sa iti spun tot ce nu ti-am spus pana acum, tot ce am simtit si inca mai simt. Poate nu imi doresc decat sa stii ca mi-a fost dor de tine, ca in tot acest timp in care nu te-am vazut, au trecut zile intregi, in care imi aminteam de fiecare zambet al tau, ca treceau ore in care regretam ca nu am avut curaj sa risc, sa nu fug din drumul tau. Poate ca mi-as dori sa stii ca ma gandesc in fiecare zi, la cum ar fi fost daca as fi ramas. Dar, am plecat eu prima, pentru ca existau prea multe sanse sa ma lasi in urma ta, din nou, cu ochii in lacrimi, intinsa pe un covor plin de minciuni. Poate ca imi doresc sa fi avut incredere in cuvintele tale. Poate.. imi doresc sa am incredere din nou in lucruri magice, in povesti de dragoste nemuritoare, dar mai ales in mine. 

Nu mai esti aici. Au trecut cateva saptamani de cand totul este pus in asteptare, de cand tot punem punct peste virgula. . Sunt din nou impacata cu mine, mandra de ceea ce sunt. Totul parca a revenit la normal. Sunt din nou eu, cea care eram pana sa te cunosc. Sunt fata aceea vesela, cu un zambet larg, cu mintea aglomerata de mii de ideei despre viitor. Sunt eu, fata aceea visatoare, fata aceea indragostita mereu de tot ce ma inconjoara. Soarele parca si-a recapatat caldura, farmecul. Razele lui nu ma mai irita. Stelele au din nou zeci de intelesuri si zeci de vise ascunse care au reiesit la suprafata. Pe langa toate astea, revine si amintirea unui „el” mai vechi, amintirea unor emotii pe care nu le-am mai simtit de atunci. Si ma intreb acum, dupa ce l-am revazut, dupa ce am resimtit, doar pentru cateva minute, emotii puternice pentru el, care a plecat cu mult timp inaintea ta. Ma intreb acum, de ce nu am simtit niciodata langa tine, acest puternic sentiment. De ce a trebuit sa il privesc pe el in ochii, si intr-o clipa sa se schimbe toata viata mea? De ce a regasit in privirea lui, raspunsul la fiecare intrebare pe care mi-o puneam in legatura cu tine? Pentru ca am citit in ochii lui, sentimentele si dorintele mele. Pentru ca mi-am dat seama ca m-am furisat langa tine, pentru a ma ascunde de el, de ceea ce simteam. Pentru ca eram obosita sa mai lupt pentru ce imi doream, te-am ales pe tine, crezand ca vreodata te voi privi ca pe el. Dar nu…el e mereu ..in inima mea,

Gandesc cu voce tare !

DE CE NAIBA TE TOT INTORCI SI CALCI PE AMINTIRI ?

Cine naiba eşti tu, spune-mi ? Pentru că, da, aş vrea să ştiu. Îmi amintesc absolut toate chestiile pe care le spuneai, îmi amintesc realismul tău care deseori mă enerva. Dar eram un copil, unul prost, iar tu erai la fel. Nu trebuia să te cunosc, zău, nu trebuia. Nu înţeleg, dacă Dumnezeu a vrut ca noi să fim împreună, de ce nu suntem ? Iar dacă n-a vrut să fim împreună, de ce a mai făcut să te iubesc ? Şi te iubesc ? Ce naiba înseamnă iubirea până la urmă ? Să te accept cu tot cu defectele tale ? Dar fac asta cu multă lume, asta nu înseamnă că îi şi iubesc pe toţi ... Nu ştiu de ce te iubesc şi probabil că asta e iubire. Să nu ştiu de ce te vreau lângă mine şi totuşi s-o fac. N-am căutat niciodată motivele pentru care te iubesc, să zicem că n-am avut nevoie, dar, într-o perioadă, cătuam motive pentru care să nu o mai fac. Şi nu am nevoie de tine, serios, eu pot şi singură, aşa spun mereu ... Dar apoi vine seara, ştii, mereu vine seara şi atunci îmi e cel mai dor de tine şi de conversaţiile interminabile, de tachinările la telefon, de poreclele noastre stupide, de tot ... Şi mă întreb : ce-ai însemnat, tu, mai exact, pentru mine ? La început, nimic. Nu ieşeai cu nimic în evidenţă, m-am purtat chiar urât cu tine, pentru că mi se părea mie că tu eşti nu-ştiu-cum, dar ai avut grijă să-mi dovedeşti că eşti special ...

Da, la naiba, da ! Cine mă cred sau, mă rog, m-am crezut eu atunci să-mi dau voie să am aşteptări de la tine ? Eu nu am avut niciodată aşteptări de la nimeni, pentru că ştiu prea bine că, de regulă, aşteptările implică dezamăgiri şi-am preferat să mă ţin departe de ele, dar credeam că eşti diferit şi mi-am permis să am aşteptări. Mi-am permis să te iubesc şi ţi-am permis să mă iubeşti. Pentru că m-ai iubit, nu ? Da, probabil că în felul tău, ai făcut-o. 

Azi nici măcar nu mai contează care dintre noi a greşit mai des - şi nu, nu spun asta pentru că eu aş fii greşit mai des sau ceva -, nu mai contează nici cine pe cine a iubit mai mult, pentru că faptul e consumat, totul s-a terminat şi nu mai are niciun fel de importanţă. Făceam parte din aceeaşi poveste cândva, din aceeaşi carte, dar acum totul s-a schimbat : cartea, personajele, povestea şi, aparent, tu nu mai faci parte din cartea mea..

 Aşa că, din nou, iartă-mă, dar eu nu pot să iubesc decât veşnic şi se pare că tu nu ... Iar de câte ori te întorci înapoi, mă dai peste cap, aşa ca vreau să te întreb:

De ce naiba te tot întorci şi calci pe amintiri ?

Aviz amatorilor ! Love me like you do...

1.   Când tu o faci să râdă - altul e gelos că zâmbetul ei îţi aparţine ţie
2.   Când tu îi spui că e frumoasă doar ca sa obtii ce vrei - altul nu-i spune nimic, deşi crede cu adevărat că frumuseţea ei este stralucitoare
3.   Când tu îi spui că o iubeşti ( minţi bine!) - altul o iubeşte sincer
4.   Cand tu inventezi pretexte sa nu o vezi - altul face orice sa o vada 
5.   Cand tu nu iti faci timp s-o auzi - altul se straduieste sa-i auda vocea
6.   Cand tu nu esti hotarat ce vrei - altul stie exact ca vrea sa fie langa ea orice ar fi
7.   Cand tu spui ca nu iti pasa - pentru altul e cea mai importanta persoana
8.   Când tu o minţi - altul îi spune adevărul
9.   Când tu o faci să plangă - altul îi aduce zâmbetul pe faţă
10.   Când tu vrei să te desparţi de ea - altul abia aşteaptă să o facă fericită
11.   Când tu o ignori - altul îi oferă atenţia necesara
12.   Când tu o jigneşti - altul o complimentează sincer
13.   Când tu îi calci inima în picioare - altul e acolo să adune bucăţelele şi să refacă puzzle'ul
14.   Când tu îţi dai seama ce ai pierdut - acel  '' altul ''' o ţine in braţe şi o sărută, îi oferă ceea ce tu n-ai fost în stare să-i oferi.
    
    
    
    

'' Perspectiva lui Mihai ''

Mihai : Bună. Cine eşti?
Julie: O fată , o străină, o duşmancă, o prietenă. Pot fi ce vrei tu să îţi fiu. 
( Mihai isi spune in gand ) : Bun, tipa asta le are cu cuvinte. Are un plus de la mine, mă intrigă răspunsul ei. Continui conversaţia.
Mihai : Aha, şi dacă aleg să fim nişte prieteni străini şi duşmani în acelaşi timp e bine?
Julie: Mi-e indiferent, sincer. Eşti doar un altu’ de pe net.

Traim in trecut ?!

Nu-mi place să stau agățată în relații încheiate. Amiabil sau nu, o relație terminată e pentru mine un capitol închis. Pur și simplu nu mă mai interesează ce face, cu cine se vede, cum petrece sau cum nu petrece timpul o persoană care nu mai face parte din viața mea. Fie că e vorba de oameni cu care am împărțit emoții, idei sau iubire. Într o zi, rolul celuilalt în viața mea se încheie. Și atunci drumurile se despart. Imaginați-vă un om pe o autostradă și altul pe o cu totul alta. Cam cât de greu și inutil trebuie să fie să stai cu gâtul întins sperând să observi câteva mișcări făcute pe drumul celălalt. Vreau să las trecutul în urmă.Dar încă nu știu cum să-l desprind. Stă agățat de mine și se târăște în fiecare nouă zi. Sunt câteva lucruri și câțiva oameni care mi s-au întâmplat și care sunt deja în sângele meu, sub pielea mea, au locurile lor în inima.Nu o fi ușor nici să stea așa, atârnați, dar nu au cum să trimită gânduri bune de acolo, din poziția aceea incomodă. Nici nu-și pot da drumul de teamă să nu se zdrobească atunci când ajung pe asfalt. Aștept să răsară iarba și să găsesc pentru acest trecut cea mai bună pajiște. Și o să mă scutur bine de tot. Și de toți și de toate.

Ai de gand sa plangi si sa te consumi? Capuu' sus !

Am realizat că ne obosim cu lucruri și supărări fără rost, că pretindem de la oamenii ceea ce n-au și suferim când ar trebui să ne bucurăm de viața. Am privit în jurul meu și am realizat că sunt un om norocos și pentru o relație închisă sau câteva minciuni n-are rost să mă opresc și să bat pasul pe loc. Nimeni nu-mi va aduce înapoi timpul pierdut, nimeni nu-mi oferă încă o șansă și viața asta trece prea repede pentru a-o călca în picioare.

Am pretenții de la mine, știu ce pot și știu ce este prea mult pentru mine: atunci lupt mai mult și nu-mi permit să renunț, să mă dau bătută și să mă demoralizez. Draga mea, ce ai de gând să faci? Să plângi, să te consumi, să renunți la frumusețea zilei de azi pentru ce a fost ieri? Poți plânge o zi, dar a doua zi trebuie să te ridici pentru că altfel te vei întrista pe zi ce trece și vei ajunge să crezi că fericirea și bucuria ta depinde de ceilalți. Mergi înainte, pleacă undeva, nu renunța și nu te închide. Golul în suflet la un moment dat dispare și lacrimile de ieri se vor transforma într-un zâmbet puternic!

  

I see...

Când lacrimile ei nu mai contează pentru tine, când nu te mai interesează ce face, când pui mândria în fața relației voastre, las-o să plece.

   Câteodată nu găsim cuvinte în fața unui adio sau probabil nici nu ne dorim să se termine dar realizăm că suntem în plus, că n-avem ce căuta în viața unui om. Sunt dureroase lacrimile din iubire. M-am îndrăgostit mai greu, tu ai fost mai rapid dar prefer așa pentru că astăzi, la sfârșit, eu te iubesc mai mult deși sunt jumătatea care suferă, care se ascunde într-o cameră pentru a plânge. Toți spun că durerea trece, toți îți spun să reziști dar te gândești cu frică la ziua de mâine, la diminețile în care îi vei duce lipsa, la locurile împreună, la momentele în care ați râs cu poftă. Te gândești la toate astea și realizezi că aparțin trecutului pentru că la un moment dat omul pe care îl iubeai s-a schimbat iar tu, îndrăgostită până peste cap, te-ai trezit dintr-un vis mult prea scurt. Este dureros ca omul pe care îl iubești să-ți răspundă cu indiferență, consider că este mai omenesc să spui adevărul fără a călca sufletul altora în picioare. Când o relație se destramă, ea va plânge câteva zile, se va închide în camera ei, își va căuta prietenele și va încerca să treacă peste toate.

O femeie care nu iubește, nu insistă, nu întreabă, nu se preocupă, nu-i pasă. Atâta timp cât iubesc, nu reușesc să fiu indiferentă, mă las dusă de val și nu reușesc să-mi controlez sentimentele. Vreau totul de la omul pe care îl iubesc, vreau măcar un gram din răbdarea lui, din dragostea lui, din timpul lui. Când cineva mă uită într-un colț și îmi cere să fiu rece și să nu pun prea multe întrebări, realizez că nu mai are nevoie de dragostea mea. Atunci plângi, când realizezi că iubești un om care n-are nevoie de tine, de dragostea și susținerea ta. Când dai la o parte o femeie, fii conștient că va pleca cu inima frântă și nu te va ierta niciodată. O femeie nu iartă omul pe care l-a iubit și care a alungat-o din viața lui. Niciodată.
  

Lost.... (the end)

Ma doare prea tare linsitea, ma apasa, nu ma lasa sa respir.. Am fost cuminte, am stat doar si am plans, fara prea multa drama publica. Doar peretii imi cunosc durerea, doar ei mi-au vazut lacrimile. Ei imi stiu dorul. 
    Mi-a fost mereu asa frica..si s-a intamplat, inevitabilul, probabilul. Sunt din nou singura. Am plans mult, mai mult ca niciodata.. Am stat zile intregi fara sa vorbesc cu nimeni, m-am inchis in mine, si nu am vrut sa te las sa pleci. M-am luptat cu mine ca sa te pastrez, apoi ca sa te uit. 
     Ei nu o sa stie niciodata.. Zile intregi am stat intinsa in pat, si e fizic acum, ma doare tot corpul, abia imi tin capul drept, si abia pot merge pe strada.
      S-a terminat.. si e definitiv..

     Sunt dezamagita, de tine, de mine, de noi. Dezamagita ca ai uitat ce ai promis, ca nu ai luptat, ca ai fugit ca un las .. Te iert pentru ca nu ai avut curaj sa-mi spui in fata ce simti cu adevarat, te iert pentru ca nu ai rezolvat problemele la timpul lor, te iert pentru ca nu ai pus punct cand ai simtit ca e gata, si te iert pentru ca m-ai lasat sa sufar in liniste, de una singura.. ca niciodata nu te-am gasit cand am avut nevoie..

   Imi pare rau, ca nu am stiut sa-ti arat cat te iubesc, imi pare rau ca te-am lasat sa pleci, si imi pare rau ca e ultima data cand mai scriu despre tine.
    O sa te las sa pleci, caci simt ca nu te mai pot opri. O sa te las..sa fii fericit, sa uiti, si iti voi da timp destul cat sa devin doar parte din trecut. Sper sa o iubesti pe ea, sa o iubesti cu adevarat, si sa o strangi in brate cand simti ca pamantul se prabuseste. Sper sa iti fie alaturi, sa te iubeasca, si sa fii tu insuti langa ea. Sper ca mama ta sa o placa, si sper sa iti dea tot ce eu nu ti-am dat.

    Promit ca o sa zambesc mereu in timp ce voi plange, atunci cand ma va durea, si promit ca nu o sa uit nici macar un minut din tot ce-a fost..

    Te las, caci nu te mai pot tine. Te-ai indepartat prea mult, si orice efort e in zadar, orice lupta ma distruge tot mai mult, si nu mai pot..am obosit.. "Daca te-a iubit se va intoarce!" .. Nu , nu o sa te intorci.
  

Inima mea e cutremur deja...

Drept la suflet

'' Cand zici pauza,e ca si cum ai zici : Hai sa intarziem finalul,hai sa facem sa fie si mai dureros... 

Hai sa stricam toata frumusetea pe care o avea relatia si sa fim reci,pana ne indepartam complet. Deci nu-mi spune ca vrei pauza,ok? ''

Visatoare

Facem greseala sa traim in trecut. 

Sa ne tinem strans de amintiri,de temeri,de ce ne-a facut cel mai mult sa suferim. Si cand intra din nou o raza de lumina in viata noastra,ne ferim,de frica sa nu ne ardem iar si sa doara.

 Ne ferim sa ne atasam de persoane,cu frica sa nu le pierdem si sa ne ramana iarasi sufletul pustiu. Ne agatam cu incapatanare de trecut si ne temem de viitor,pe cand prezentul il distrugem. 

Lucruri care conteaza

 Ma numesc : Ana Maria

Am 14  ani.

 Ziua mea este pe 23 august

Sunt  zodia fecioara.

Sunt extrem de incapatanata.

Imi place sa scriu.

Am acest blog , de care sunt foarte mandra 

Sunt o persoana foarte sincera,sensibila,directa

Imi plac iesirile la munte, mare, oriunde, dar sa pot calatori

Imi doresc foarte mult sa vizitez Italia , Anglia si Paris ..

Imi plac comediile romantice, cartile bune, muzica ritmata

Imi place sa ma inconjor de oameni veseli si optimisti.

Sunt usor de amagit,dar totusi daca aflu pot fi :ori dezamagita,ori nervoasa

Raz si zambesc mereu si mi-e teama sa nu fiu consideranta o persoana iresponsabila si indiferenta

Imi place sa ies in aer liber si sa ma plimb cu bicicleta

3 adjective care ma caracterizeaza :

Romantica, visatoare, optimista

Ce obiect urasc la scoala ? 

Fizica :))

Ce as vrea sa fiu

pentru o zi ? 

O zana buna :)

           

Dreams

 Incercand sa fiu ce nu eram, greseam si in mine, o parte stia. Greseam zambind fara sa stiu de ce. Greseam plangand pentru minciuni. Incercand sa fiu opusul meu greseam.. Era ca o povara; devenea tot mai grea. Eu eram doar ceva ireal. Nimeni nu ma cunostea pe mine; ei cunosteau doar naivitatea mea. Si era greu sa port pe mine imaginea pe care sufletul meu o respingea; dar totusi am dus-o; de ce? pentru ce atat de multa falsitate? Au vrut sa ma schimbe cate putin toti... de ce? Cunosteau slabiciunea mea... si m-am lasat purtata in voia lor; si nici eu nu ma mai cunosteam. Priveam in oglinda si ajunsesem sa cred ca sunt intr-adevar persoana care nu puteam sa fiu.
M-au schimbat si m-au mintit... iar eu... m-am lasat schimbata si mintita.

Acum sunt eu ... si naivitatea mea de atunci se transforma cu fiecare zi in putere..
                                                             ...puterea de a fi EU...

,, Jurnalul sufletului ''

Ştiţi ce este un jurnal? Eu nu ştiam... Nu ştiam că nu e doar un caiet în care iţi scrii tâmpeniile care ţi s-au întâmplat în ultimul timp, cu foi rupte şi mâzgâlite cu inimioare...Nu ştiam că nu este doar o grămadă de foi pe care le ascunzi de tatăl tău ca să fii sigur că nu le găseşte... Nu ştiam toate astea...
Acum ştiu că este mult mai mult de atât. Imaginaţi-vă sufletul! Imaginaţi-vă că imaginea pe care o vedeţi este el, interiorul vostru. Suferiţi şi nu ştiţi cum să faceţi să vă opriţi junghiul care este tot mai adânc. Şi cum începeţi să scrieţi pe nişte foi albe toată durerea, în cuvintele voastre, nu simţiţi că parcă toate lacrimile nevărsate sunt absorbite în acel caiet? Nu simţiţi că mâna scrie în caiet, iar gândul în suflet şi astfel vă uitaţi tristeţea? Chiar dacă interiorul din voi este plin de cuvinte adunate din fel de fel de amintiri... Nu sunt numai tristeţi, ci şi bucurii. Sufletul vostru e mai mare decât vă puteţi imagina şi nu e mereu în voi. Câteodată sufletul pleacă să-ţi aducă gândul unui vis. Să scrii nu doar tristeţile tale, ci şi bucuria unui vis, chiar şi neîmplinit. Să scrii un... Jurnal de visuri…

Uneori gandurile sunt atat de multe si atat de profunde incat simt ca nu mai au loc doar in mintea mea.. si atunci deschid jurnalul.. atunci imi dau seama ca am nevoie de el.. Jurnalul.. sunt doar gandurile revarsate in scris intr-un jurnal.. e ceea ce simt si nu pot explica nimanui.. decat mie insami..

Sunt momente cand ma izolez de prieteni pentru a ma intalni din nou cu paginile acelea scrise cu cateva luni sau saptamani in urma.. stiu ca jurnalul nu poate sa raspunda, nu poate sa sfatuiasca, dar poate asculta..Jurnalul e intr-un fel bezna din tine prin care nu poate patrunde nimeni, inafara de tine.. E sufletul tau scris pe o foaie alba.. e sufletul trist uneori, dar fericit alteori.. Pentru a putea cineva sa te cunoasca perfect ar trebui sa-ti citeasca in suflet, dar ar trebui sa si inteleaga..

Are you sure you want delete this memory?

Nu ţi-am scris de mult ce simt. Cum mă simt aici, ceea ce ar trebui să însemne "acasă". N-o să-ţi scriu nicicând mai sincer cum îţi scriu acum. De fiecare dată am scris adevărul, dar niciodată n-am fost atât de sigură că am dreptate, că ştiu ce simt. Sunt convinsă că o parte din mine a murit şi că nu va mai învia niciodată. Mă simt cum se poate simţi cea mai dărâmată persoană de pe pământ. Simt cel mai jalnic sentiment de trădare şi nesiguranta.

De data aceasta, nu mai vreau nicio îmbrăţişare, niciun sentiment de înţelegere, nicio vorbă dulce. Nu vreau pe nimeni în preajmă... m-aş simţi umilită şi orice mi s-ar spune, neînţeleasă.
Mai sunt şi foarte sigură că acest citat e foarte adevărat... "Trist ajutor e acela care, în timp ce sprijină, vatămă" (Piblius Syrus). Am simţit acest ajutor rănindu-mă cu câteva zile în urmă. Mai bine spus, nici n-am îndrăznit să cer ajutor. Aş fi vrut să fiu ascultată şi să mi se spună ce aş putea face, dar venind din ce în ce mai aproape, mi-ar fi amintit de un trecut în care suferisem enorm din cauza acestei persoane. Şi oricât de blânde ar fi fost cuvintele, oricât de folositoare sfaturile, cu mult mai mult ar fi fost durerea acestei amintiri. Şi am preferat să fiu lăsată să sufăr singură. Şi încă prefer să fiu lăsată să sufăr singură.