Sunt fel de fel de povesti de dragoste. Unele dintre ele, fara sfarsit, iar altele cu un mare punct pus pe ultima pagina, din ultima zi. Dar, mai sunt acele povesti, ramase cu ultima pagina nescrisa, nici punct, nici virgula..nimic. Sunt povesti de dragoste neterminate, sentimente puse in repaus, lacrimi ascunse in suflet. Este acel tip de poveste asematoare unui cantec caruia ii poti da replay oricand. Suntem toti plini de cantece, de versuri de dragoste, ne este tuturor teama de tot ce este mai puternic decat noi, decat dorinta si ratiunea noastra. Si de regula, ceea ce se opune ratiunii este inima, iar dragostea, pasiunea, atractia, sunt lucruri in fata carora uneori nu putem rezista. Nu exista explicatii, pur si simplu se intampla. Asa a fost mereu cu noi doi. O poveste mereu neincheiata, o urma lasata mereu, cand plecam, tu pe drumul tau, eu pe al meu. Mereu plecam, mereu ne revedeam. Ceva ma readucea langa tine, cu gandul, cu sufletul. Erau adieri de vant care imi mangaiau chipul ce semanau cu atingerea ta, erau stele care straluceau precum ochii tai, erau cantece si versuri care ma aduceau la prima pagina a povestii noastre. Sa scap de amintirea ta, sa pun punct si sa nu mai simt nimic…tot ce trebuia facut, nu era niciodata facut! Mi se inmuiau degetele, imi tremura inima, nu reuseam niciodata sa pun punct. Ramane mereu cate o propozitie neterminata. Tu si eu..Niciodata impreuna, dar mereu atrasi unul de celalalt. Mereu pasionali unul in preajma celuilalt, mereu irezistibili unul pentru celalalt. Si daca nu, povestile acestea pline de suspans, de nesiguranta, de pasiune si de emotii puternice nu sunt magice, atunci de ce visam cu ochii deschisi la cei care nu sunt mereu langa noi, sa ne stranga in brate? De ce ne place sa ne ocupam mintile cu cei pe care nu ii putem avea mereu? De ce atunci cand crezi ca l-ai uitat, revine in viata ta, si iti trezeste toate emotiile pe care le credeai adormite pentru totdeauna? De ce revin sentimente, chiar si dupa ani de zile? Pentru ca sunt povesti neterminate inca, pentru ca sunt inca sentimente vii, acolo, ascunse undeva in inima ta. Pentru ca unele emotii si clipe cu adevarat frumoase, nu vor disparea niciodata, indiferent daca te-a ranit el sau l-ai ranit tu, indiferent daca te-a respins el, sau l-ai respins tu. Pentru ca nu toti oameni se despart doar pentru ca nu se mai iubesc sau nu se mai doresc.

Nu te mai recunosc.. Sau nu te-am cunoscut niciodata !

M-ai pierdut. Nu te mai vreau. M-ai pierdut pentru că…

…ești crud. Asta e diferit de a fi rău. Toți oamenii au răutate în ei. Și eu sunt rea, dar răutatea nu-i cu intenție. Răutatea există în noi pentru a face posibil binele. Avem libertatea de a alege între bine și rău. De multe ori, de prea multe ori ne pierdem libertatea și ne alege răul pe noi, facem rău fără să ne dăm seama– acolo nu-i alegere, nu-i libertate. Nu e frumos dar pot să înțeleg, pot să accept. Când faci de bună voie răul, când îți faci planuri să faci rău,când ăsta îți este scopul, să aduci lacrimi și durere, atunci răul se numește cruzime.

…atunci când ești orbit de furie trimiți la dracu pe oricine, chiar și pe cei mai dragi. Furia ta care  o îndrepți spre ceilalți sau spre tine nu e deloc ok.

…nu ești capabil să primești și nu oferi nimic. Viața ar fi mai simplă dacă fiecare om s-ar concentra numai și numai pe a oferi, TOT, pe sine, fără limite. Abia atunci ar exista iubirea. Tu ești departe de asta, tu ești blocat în a cere TOT de la viață, fără să oferi nimic din tine. Oferă-te, arde-te pe tine pe rug, oferă tot, fără să aștepți nimic în schimb. De-abia din punctul ăla începe drumul.

…nu știi să taci și să asculți. Doar atât.

…nu îți accepți greșeala pentru că ți-e orgoliul prea mare. Când simți că ai greșit te înfurii, ataci, urli și vorbești urât. Ce este chiar grav e că te consideri îndreptățit să-i faci pe ceilalți să se simtă vinovați pentru greșelile tale.

Când altcineva, eu, greșește față de tine, nu te mulțumești cu a arăta înspre greșeală cu scopul de a o îndrepta, pentru ca apoi să ierți. Nu. Tu te răzbuni făcând aceeași greșeală. Pe tine te-a durut, deci știi că lucrul acela provoacă suferință și-l faci, alegi să-l faci, conștient, calculat.

…nu ierți. Asta e legată de ne-acceptarea greșelii. Nu ierți. Tu nu te poți ierta pe tine, ești incapabil. Îți simți greșeala și în loc să te ierți, te lași pradă furiei și începi să-i judeci pe ceilalți și să le găsești defecte. Nimeni nu e perfect, nici măcar tu. Când o să reușești să te ierți pe tine o să se topească toată furia și revolta și vei vedea că ceilalți, că eu, chiar dacă am greșit nu sunt răi. Când privești lumea prin filtrul răutății tale, vezi totul rău.

…confunzi liniștea cu non-acțiunea. Un om care deține liniștea o are înăuntrul lui. El poate sta în mijlocul războiului și să aibă liniște în minte și în suflet. Nu lipsa acțiunii este liniște, retragerea într-un cub mat și izolat fonic care să te ferească de orice interacțiune, nemișcarea ta, lipsa de acțiune nu te scutește de gălăgia din capul tău, de lupta din sufletul tău. Nu cei din jur te tulbură, ci tu, chiar tu ești  tulburat. Ca să te limpezești ar trebui să curgi, curgerea e mișcare. Bălțile sunt întotdeauna tulburi, doar apa curgătoare are limpezime. Și chiar și ea se tulbură când plouă, dar își continuă curgerea, își acordă timp și se limpezește din nou. O baltă care stă, își acordă tot timpul din lume dar n-are decât două variante: fie se împute, fie se evaporă. Limpede nu va fi niciodată.

…nu evoluezi. Orgoliul ți-e atât de mare încât te limitezi în cuvinte, totul rămâne la nivel de cuvinte.  Nu sunt nimic, n-au nicio valoare. Libertate, iubire, spiritualitate…o înșiruire de semne care denumesc ceva. Ceva-ul ăla capătă valoare când e trăit. Doar rostirea nu este suficientă. Iar tu nu vrei să trăiești, tot din orgoliu.

Visul meu este frumos și se numește Vrăjitor. Vrăjitorul mi-a daruit lumea asta, cel mai de preț lucru, mi-a dat simțirea înapoi. Rămân cu visul meu, pe tine nu te vreau.

Totul e bine atunci când se termină cu bine, iar acum e bine pentru că eu nu te mai vreau iar tu îți doreai să nu te mai vreau ! 

Poate o sa te intorci..candva...

Si daca m-ai intreba ce imi doresc cu adevarat nu as putea da raspuns clar. Poate l-as dori pe el, in fiecare zi, poate mi-as dori sa fiu mai puternica, poate mi-as dori sa pot pleca din anumite locuri, fara sa privesc inapoi. Poate mi-as dori sa am mai mult curaj, sa ma urc in masina si sa vin pana la tine, sa iti spun tot ce nu ti-am spus pana acum, tot ce am simtit si inca mai simt. Poate nu imi doresc decat sa stii ca mi-a fost dor de tine, ca in tot acest timp in care nu te-am vazut, au trecut zile intregi, in care imi aminteam de fiecare zambet al tau, ca treceau ore in care regretam ca nu am avut curaj sa risc, sa nu fug din drumul tau. Poate ca mi-as dori sa stii ca ma gandesc in fiecare zi, la cum ar fi fost daca as fi ramas. Dar, am plecat eu prima, pentru ca existau prea multe sanse sa ma lasi in urma ta, din nou, cu ochii in lacrimi, intinsa pe un covor plin de minciuni. Poate ca imi doresc sa fi avut incredere in cuvintele tale. Poate.. imi doresc sa am incredere din nou in lucruri magice, in povesti de dragoste nemuritoare, dar mai ales in mine. 

Nu mai esti aici. Au trecut cateva saptamani de cand totul este pus in asteptare, de cand tot punem punct peste virgula. . Sunt din nou impacata cu mine, mandra de ceea ce sunt. Totul parca a revenit la normal. Sunt din nou eu, cea care eram pana sa te cunosc. Sunt fata aceea vesela, cu un zambet larg, cu mintea aglomerata de mii de ideei despre viitor. Sunt eu, fata aceea visatoare, fata aceea indragostita mereu de tot ce ma inconjoara. Soarele parca si-a recapatat caldura, farmecul. Razele lui nu ma mai irita. Stelele au din nou zeci de intelesuri si zeci de vise ascunse care au reiesit la suprafata. Pe langa toate astea, revine si amintirea unui „el” mai vechi, amintirea unor emotii pe care nu le-am mai simtit de atunci. Si ma intreb acum, dupa ce l-am revazut, dupa ce am resimtit, doar pentru cateva minute, emotii puternice pentru el, care a plecat cu mult timp inaintea ta. Ma intreb acum, de ce nu am simtit niciodata langa tine, acest puternic sentiment. De ce a trebuit sa il privesc pe el in ochii, si intr-o clipa sa se schimbe toata viata mea? De ce a regasit in privirea lui, raspunsul la fiecare intrebare pe care mi-o puneam in legatura cu tine? Pentru ca am citit in ochii lui, sentimentele si dorintele mele. Pentru ca mi-am dat seama ca m-am furisat langa tine, pentru a ma ascunde de el, de ceea ce simteam. Pentru ca eram obosita sa mai lupt pentru ce imi doream, te-am ales pe tine, crezand ca vreodata te voi privi ca pe el. Dar nu…el e mereu ..in inima mea,