Ganduri pentru blog

Buna dragii mei cititori, nu am mai publicat de foarte mult timp nimic. Ma tot gandeam, despre ce as mai putea scrie? Oare cate persoane urmaresc intradevar blogul acesta? Exista cineva care sa ma urmareasca constant? Oare ceea ce scriu, are sens? Intereseaza pe cineva? Ajuta macar cateva persoane? Incurajez pe vreunul dintre cei care intra intamplator si citeste cateva randuri? Ma intrebam daca am talent in domeniul acesta, si i-am intrebat pe cei dragi, care stiu ca intotdeauna imi vor raspunde sincer…nu am primit nici un raspuns concludent. M’am framantat si chiar ma gandeam sa las balta toate ideile de’a dezvolta acest blog, de’a renunta complet. NU POT! Chiar daca nimeni nu ar citi ceea ce scriu, sau pur si simplu ar fi neinteresant, nu conteaza. Aici ma descarc, spun ceea ce ma doare, ceea ce ma face bucuroasa, ceea ce’mi place si ceea ce nu. De obicei, imi pun muzica si meditez, si’apoi astern sentimentele si gandurile mele. Azi m’am gandit sa scriu despre mine, despre cine sunt eu cu adevarat. Nu stiu ce parere va’ti facut voi despre mine, cei care cititi articolele mele, insa nu asa cum credeti. Acelea sunt dorintele mele, de a fi o persoana mai buna, cu capul pe umeri si corecta. Mi’ar placea sa pot sti a ierta mereu, de a iubi constant si neconditionat, de a lupta si de a schimba lumea in mai bine. Nu, nu sunt hotarata si de cele mai multe ori ma clatin pe drumul meu. Sunt nesigura, sensibila si rea! Da, sunt rea! Nu pot ierta atat de usor, poate chiar imi este imposibil. Cand cineva ma raneste intentionat, chiar daca este cineva foarte foarte drag, aleg sa tac si sa ma indepartez, atat de tare incat incerc sa’l evit pentru totdeauna. Daca ma intalnesc intamplator, nu’i pot zambi, nici chiar fortat…ma simt falsa. Ii raspund scurt si sec, incercand sa inchei conversatia cat mai repede cu putinta, ca mai apoi sa plec. Nu suport omul mincinos si prefacut. Sa sustii una si sa faci alta, sa’ti bati joc si sa fii nemilos. Eu de ce ar trebui sa suport? Chiar nu pot! Am incercat….dar nu reusesc sa iert, sa ma schimb! Cel mai urat este atunci cand se poarta de parca nimic nu s’ar fi intamplat. Cata ipocrizie! Si acum cand ma gandesc la unele experiente prin care am trecut, simt in piept fiori…ura. De ce eu sa’i iert iar ei sa actioneze fara mila impotriva mea, la cea mai mica greseala facuta neintentionat? Un cuvant de spui, ti’l reinterpreteaza ca mai mai sa’ti gaseasca nod in papura. Nu stiu altii, dar eu simt cand cineva nu ma agreeaza, si stau in banca mea. Pe oamenii aroganti ii miros de la departare…imi ajunge doar sa’i aud vorbind si stiu daca sunt barfitori sau mincinosi sau, de ce nu, daca sunt persoane serioase. Am o vorba: “Mai bine evit un om daca stiu ca nu este serios, decat sa’mi fac de treaba cu el, si’apoi sa iasa cu scandal.” Pana la urma, evit ura aia de care atat mi’e frica. Nu e sanatoasa. Imi macina sufletul si gandurile provocand dureri sufletesti si de cap. Ma face sa fiu suspicioasa si nu’mi da pace sa traiesc.