M-a cuprins un dor nebun sa calatoresc cu trenul... Mi-as cumpara un bilet (eventual doar dus) catre cea mai indepartata destinatie doar de dragul calatoriei. Nu vreau neaparat sa ajung undeva, destinatia chiar nu conteaza, mi-e dor ca trenul sa ma duca undeva, oriunde, sa ma poarte departe de toti si de toate.
Trenul meu trebuie sa fie neaparat personal, ca sa se miste incet, ritmic, sa ascult tacanitul rotilor si pufaitul locomotivei, sa am mult timp la dispozitie ca sa vad oameni si locuri noi, sa ma pierd in peisaj, sa ma cufund in ganduri sau intre paginile vreunei carti. Ador sunetul mersului de tren !
Nu as lua pe nimeni cu mine tocmai pentru a ma bucura de liniste si de poezia drumului. Stiu, sunt egoista, dar mi-e dor de liniste, de singuratate pentru o vreme, mi-e dor sa fiu doar eu cu mine. Si nu m-as plictisi pentru ca imi place atat de mult incat as petrece o vesnicie calatorind...
Nu as lua pe nimeni cu mine tocmai pentru a ma bucura de liniste si de poezia drumului. Stiu, sunt egoista, dar mi-e dor de liniste, de singuratate pentru o vreme, mi-e dor sa fiu doar eu cu mine. Si nu m-as plictisi pentru ca imi place atat de mult incat as petrece o vesnicie calatorind...
De la geamul compartimentului toata lumea pare mai frumoasa, mai buna, mai calma, mai insorita. Mai ales cand vezi rasaritul din tren totul ti se pare mai usor, mai accesibil, mai aproape, nimic nu mai este imposibil.
Astept trenul care sa ma poarte catre nicaieri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu