Setea asta oarba pentru iubirea ta

Câţi paşi mai are curaj să facă o persoană care a fost foarte dezamăgită în trecut? Câtă tărie mai are să creadă că aşa cum este, cu defecte şi calităţi, aşa trebuie să rămână? De câte ori mai are oare curajul să încerce încă o dată să creadă că acea persoană pe care a întâlnit-o trebuie să fie ce căuta, că în sfârşit a găsit-o? Cât timp îşi poate păstra o asemenea persoană inima sensibilă şi sinceră?
Spre binele meu, am încercat pentru o secundă să mă schimb. Să nu mai pun la suflet, să fac tot ce ar face o fată care nu dă doi BANI  pe cei care o rănesc. Şi nu mi-a plăcut de mine, m-am dezamăgit singură şi m-am păcălit. Mi-a părut rău apoi. Şi m-am hotărât că nimic, oricât de tare ar durea, nu trebuie să reuşească să mă schimbe, pentru că nu aş putea să mă mai accept şi mi-ar fi scârbă de mine, fără nicio exagerare.
Îmi bate inima altfel decât în ritmul ei obişnuit şi nu ştiu în ce fel să-i interpretez bătăile. Habar nu am ce mai simt. Aş vrea să am mai des momentele acelea, când mi se pare că absolut totul este foarte uşor de rezolvat şi fără să mă mai gândesc la consecinţe sau cât de tare aş putea să fiu rănită, să fac exact ce simt. Dar bănuiesc că am început să devin tot mai rezervată şi mai închisă tocmai din cauză că de fiecare dată m-am izbit de câte un eşec.
Aş vrea să mă asculţi un minut, dar eu nu pot să vorbesc. Aş vrea să te ascult un minut, dar tu nu vorbeşti. Aş vrea să nu mai îmi pese şi aş vrea ca tu să nu ştii că îmi pasă, dar e prea evident. Când mă gândesc cât de repede trece timpul fără să fie nicio schimbare, fără să mă fi agăţat de vreun vis cât de cât posibil.Eram foarte entuziasmată când spuneam că vreau să-mi găsesc băiatul cu ochii negri, iar acum, deşi l-am găsit, sunt mai dezamăgită ca înainte pentru că se pare că nu e al meu. Probabil l-am confundat şi acest "probabil" doare şi el, mai ales când mă gândesc unde poate fi chiar şi acum şi cu cine.


                 https://www.youtube.com/watch?v=LWZkB80pFSc